Echipa masculină de schi fond a Finlandei, formată din Iivo Niskanen și Sami Jauhojaervi, a câștigat, miercuri, medalia de aur în proba de sprint, stilul clasic, din cadrul Jocurilor Olimpice de la Soci, informează site-ul oficial al competiției.
Finlandezii au fost cronometrați cu timpul de 23 de minute, 14 secunde și 89 de sutimi.
Medalia de argint a revenit reprezentanților țării gazdă, Maxim Vilegjanin și Nikita Kriukov, care au avut o întârziere de 97 de sutimi.
Medalia de bronz a fost cucerită de reprezentanții Suediei, Emil Joensson și Teodor Peterson, care au ajuns la final cu 15 secunde și 12 sutimi întârziere.
Unii dintre favoriții cursei, germanii Hannes Dotzler și Tim Tscharnke, au terminat pe locul șapte, după ce se aflau pe poziția a treia cu câteva sute de metri înainte de final. Tscharnke s-a împiedicat de schiul lui Kriukov și a căzut.
Reprezentanții României, Florin Daniel Pripici și Paul Constantin Pepene, au terminat pe ultimul loc, zece, în prima semifinală.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER